Recomandate

CATAPLASMELE cu MĂMĂLIGĂ caldă au efecte puternice în aceste boli

Prea puţin cunoscută ca medicament, mămăliga are efecte terapeutice uimitoare în multe boli.

Pentru efecte terapeutice maxime, se recomandă mălaiul necernut (nu cel grişat), care păstrează mare parte din calităţile terapeutice ale boabelor de porumb.

Cum se obţine mămăliga

Într-o jumătate de litru de apă clocotită se pun două mâini de făină de porumb, ce se fierb apoi vreme de aproximativ 20 de minute, amestecând încontinuu, ca să nu se prindă şi să nu se formeze cocoloaşe. Atunci când amestecul a devenit consistent, mămăliga este gata.

Amigdalită, dureri de gât

Într-un tifon se pune mămăligă cât mai caldă (cât se poate suporta) şi se aplică pe zona gâtului. Se înveleşte apoi gâtul cu o bucată de material de lână.

Cataplasma se lasă să acţioneze vreme de un sfert de oră – douăzeci de minute. Tratamentul se poate face şi de 2 ori pe zi, până la vindecare.

Pneumonie

Se aplică acelaşi tratament de la amigdalită, însă aplicaţia se face pe zona toracelui. După aplicarea mămăligii foarte calde, pacientul se înveleşte bine şi se lasă să asude timp de 10 minute.

În acest caz, hipertermia astfel realizată favorizează o puternică reacţie a sistemului imunitar, fapt care va combate mult mai puternic microorganismele dăunătoare.

Mamaliga, un leac nesperat

Reumatism

Se înveleşte locul afectat în frunze de varză, iar deasupra se pune mămăligă cât de fierbinte se poate suporta.

Se obţine astfel un efect antiinflamator articular foarte puternic, prin acţiunea termică a mămăligii şi prin intensificarea circulaţiei, care va prelua mult mai bine principiile active din frunza de varză.

Litiază renală, colici renale

Se aplică pe rinichi o cataplasmă cu mămăligă fierbinte, după ce în prealabil se bea 1 litru de ceai de mătase de porumb.

  • Ceaiul se obţine din 2-3 linguri de pulbere care se pun la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore (de seara până dimineaţa), după care se filtrează. Lichidul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă jumătate de litru de apă clocotită, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte.

Temperatura ridicată a cataplasmei va favoriza dilatarea căilor urinare, în timp ce efectul diuretic al ceaiului va favoriza eliminarea pietrelor sau a nisipului.

Cancer de sân şi displazie mamară

Se taie o bucată de pânză cât să acopere zona afectată. Se pune pe pânză mămăligă, în strat de 3-4 cm. Pe suprafaţa care se aplică pe piele se va pune tămâie în strat subţire (dacă este gros, se va lipi sau poate produce răni) sau praf de sulf.

Se aplică cât mai fierbinte (cât se poate suporta), în fiecare seară. Aplicarea de cataplasme cu mămăligă caldă pe sân se face timp de minimum 10 zile sau până dispare afecţiunea.

Ți-a plăcut articolul? Distribuiți-l prietenilor dvs. pe Facebook!