Cura cu STRUGURI elimină masiv toxinele, combate obezitatea şi ţine bolile la distanţă
Consumaţi din belşug, strugurii ‘’spală’’ rinichii, împiedică formarea pietrelor, curăță intestinele şi favorizează procesul de slăbire.
Studiile riguroase, făcute în laboratoare şi clinici de prestigiu din lume, demonstrează că strugurii pot rivaliza, ca acţiune terapeutică, cu o întreagă industrie de medicamente.
În coaja şi în micul strat gelatinos dintre ea şi pulpa fructului se află cele mai valoroase substanţe cu efect terapeutic. Pe de altă parte, sâmburii strugurilor conţin un ulei gras ce reduce colesterolul şi menţine sănătatea vaselor de sânge.
Întrucât conţin o cantitate imensă de substanţe necesare pentru sănătatea şi vitalitatea noastră, strugurii ne protejează de boli, cu condiţia să fie consumaţi corect.
Cura cu struguri
Înainte de toate, este important de menţionat faptul că strugurii care vor fi consumaţi în scop terapeutic trebuie să fie copţi şi foarte bine spălaţi, pentru a înlătura chimicalele cu care au fost stropiţi.
Se consumă cu tot cu coajă şi sâmburi.
Administrarea boabelor de struguri: zilnic se consumă 2 kg. de boabe dulci, în cură de minimum 1 lună;
Administrarea sucului: dacă optaţi pentru consumul sucului de struguri (în loc de boabe), începeţi cu 1 1/2 de pahar în prima zi, apoi adăugaţi zilnic 70-80 ml, în aşa fel ca la sfârşitul primei săptămâni, cantitatea consumată să ajungă la 3 pahare pe zi. Sucul se bea în trei reprize, cu 2 ore înainte de masă, sau la acelaşi interval după masă. Şi în această metodă de tratament, cura va dura cel puţin 1 lună.
Sfat: în timpul curelor, se renunţă la produse afumate, produse conservate în oţet, murături, mâncăruri grase şi legume crude, cu celuloză aspră, lapte, bere, apă minerală şi alte fructe.
Iată şi cele mai importante boli tratate sau vindecate prin cura cu struguri:
Obezitate, îngrăşare
Specialiştii în dietologie afirmă că în struguri se găsesc substanţe care favorizează procesul de slăbire, cu toate că ei conţin şi glucoză. Datorită faptului că sunt bogaţi în zaharuri foarte uşor asimilabile, consumul lor elimină rapid stările de slăbiciune (provocate de scăderea glicemiei), specific curelor de slăbire.
Mai mult, strugurii elimină nevoia imperioasă şi maladivă de a mânca pe parcursul curei. Pe lângă acestea, cura cu struguri elimină masiv toxinele din corp, ceea ce favorizează menţinerea greutăţii în limitele dorite.
Hipertensiune
Cura cu struguri este un remediu excelent şi foarte blând în formele uşoare de hipertensiune. Bogăţia lor de zaharuri uşor asimilabile şi de substanţe cu efect protector vascular şi cardiac fac din struguri un aliment ideal pentru cei care suferă de aritmie, ischemie cardiacă, arterioscleroză.
De asemenea, strugurii sunt foarte buni în cura persoanelor care au suferit un infarct miocardic. Atenţie, însă! Tratamentul nu este indicat persoanelor cu hipertensiune gravă, cărora medicul le-a contraindicat aportul de lichide în organism.
Valori ridicate ale colesterolului
Atât în coaja, cât şi în sâmburii strugurilor, se găsesc substanţe cu efect de reglare a valorilor colesterolului în sânge.
Sucul din struguri este din plin recomandat persoanelor afectate de ateroscleroză, aritmie, edem cardiac şi dispnee, pentru ajutorul oferit inimii şi vaselor sanguine, pe care le curăță de depunerile de colesterol, întinerind astfel organismul şi protejându-l de infarct miocardic.
Reumatism, gută
Sucul de struguri elimină acidul uric, care împiedică funcţionarea normală a articulaţiilor. Este bine de ştiut că pentru tratarea disfuncţiilor aparatului locomotor, se recomandă administrarea soiurilor cu bobiţe de culoare verde şi galbenă.
Cura are un efect mult mai puternic dacă este asociată cu o alimentaţie preponderent vegetariană şi crudivoră.
Constipaţie, colită de putrefacţie
Cura de struguri are efecte rapide de vindecare a constipației şi colitei de fermentaţie. Fructele stimulează digestia, peristaltismul intestinal, cojile lor acţionând ca un “piston natural” care împinge din colon materiile reziduale.
Anemie
În special strugurii roşii şi negri conţin conţin substanţe antianemice în cantităţi impresionante, iar timp ce vitaminele din complexul B ajută la fixarea fierului.
Hemoroizi
Consumaţi cu tot cu coajă, strugurii sunt un remediu excelent contra constipaţiei şi totodată, un tonic venos.
Împreună cu remediile locale (unguent de tătăneasă, de cătină), cura cu struguri este o combinaţie infailibilă în această afecţiune.
Contraindicaţii
Cura cu struguri este contraindicată persoanelor cu diabet, probleme renale grave, hipertensiune gravă, retenţie de apă în ţesuturi, colită de fermentaţie, diaree cronică, ulcer stomacal şi duodenal.